5 iulie 2017

ACŢIUNI ale POLIŢIEI în RÂMNICU VÂLCEA şi DRĂGĂŞANI. S-a lăsat cu amenzi şi dosare penale…

Acţiuni de amploare ale poliţiştilor din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea și Drăgașani în perioada 23 iunie-2 iulie a.c. Raziile au avut ca principal scop prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, iar pentru a realiza aceste lucruri, oamenii legii au aplicat şi sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 60.000 de lei

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au aplicat, în perioada menţionată, 67 de sancțiuni contravenționale în valoare de 29.000 de lei, dintre care 19 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică și 48 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,  fiind oprite în trafic pentru control 181 de autoturisme.

Polițiștii au constatat 5 infracțiuni la regimul rutier și una de natură judiciară, au reținut 10 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drăgașani au desfășurat, în perioada 23-30 iunie a.c. acțiuni preventive, fiind angrenați polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, dar și jandarmi și polițisti locali.

Au fost aplicate 157 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 de lei, 27 dintre acestea la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică și 123 pentru încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 7 sunt prevăzute de alte acte normative.

De asemenea, polițiștii au constatat și o infracțiune la regimul rutier, după ce au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat din municipiul Drăgașani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

You May Also Like

One thought on “ACŢIUNI ale POLIŢIEI în RÂMNICU VÂLCEA şi DRĂGĂŞANI. S-a lăsat cu amenzi şi dosare penale…

  1. De accidentele rutiere de ce nu se pomeneste nimic? Unde este prevenirea?

Comments are closed.