UPDATE 2: Victimele sunt din Timișoara, numele lor fiind Emil Nil Carepes (55 de ani ) – decedat, Lidia Bogheanu (50 de ani) – traumatism toracic sever, Iulia Ion (36 de ani) – traumatism toracic și cranian, dar și Alina T. (7 luni) – rănită ușor. Fetița se pare că a fost smulsă din scaunul special pentru transport copii în momentul impactului. Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este șoferul camionului, care nu a adaptat viteza în curbă, a derapat, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de autoturismul Dacia Logan.
În aceste momente se circulă normal în zonă.
UPDATE: Șoferul decedat al autoturismului avea 55 de ani, iar cele două femei rănite au 36 de ani, respectiv 50 de ani. Din câte se pare, una dintre femei și bebelușul de 7 luni au rămas prinși între fiarele mașinii, la fața locului ajungând cei de la ISU Descarcerare pentru a-i scoate.
Accident cumplit în această dimineață de sâmbătă, 28 iulie 2018, un bărbat pierzându-și viața, iar două femei și un bebeluș de 7 luni fiind răniți. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe Valea Oltului, la Cârligu Mic, între Brezoi și Călimănești, pe raza județului Vâlcea.
Din primele informații, remorca unui camion a derapat în curbă, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un autoturism în care se aflau cele patru victime.