20 octombrie 2017

ADOLESCENTE din RÂMNICU VÂLCEA, prinse la FURAT

Două adolescente de 15 şi 17 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, au ales calea gresită în viaţă, ajungând să fie cercetate penal, în stare de libertate, pentru furturi din autoturisme.

Polițiștii de investigați criminale din cadrul Poliției Municipiuli Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, au reușit, în mod operativ, probarea activităților infracționale a două minore cu privire la comiterea unui furt și a unei tentative de furt din autoturisme.

Din cercetările efectuate rezultă faptul că, în noaptea de 17 spre 18 octombrie,  cele două tinere, profitând de faptul că proprietarul autoturismul a uitat portierele deschise, au sustras din interiorul acestuia  fața detașabilă a casetofonului auto.

În aceeași noapte, cele două tinere au încercat să sustragă bunuri dintr-un alt autoturism, răvășind documentele din torpedou și din interiorul autoturismului, însă fără a reuși să sustragă bunuri, existând posibilitatea ca acțiunea acestora să fi fost întreruptă.

Polițiștii au recuperat prejudiciul produs. În urma investigaţiilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, polițiștii vâlceni au dispus începerea urmăririi penale față de S.R.A., de 17 ani și A.N.C., de 15 ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și tentativă de furt.

You May Also Like