3 ianuarie 2025

Alo, 112? Câți vâlceni au solicitat ajutor de la ISU/SMURD în perioada Anului Nou?

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au anunțat că, în perioada 31 decembrie 2024 (ora 08.00) – 3 ianuarie 2025 (ora 08.00), pompierii din cadrul celor opt subunități de intervenție au desfășurat 74 de misiuni. 62 dintre acestea au fost pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, cinci misiuni au fost pentru stingerea unor incendii (dintre care două la vegetație uscată/păpuriș), o misiune pentru protecția comunității și șase misiuni pentru alte situații de urgență.

„În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 62 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 68 de persoane. Pompierii vâlceni au asigurat măsuri specifice la un eveniment artistic organizat în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea și au intervenit la alte șase situații de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere și facilitarea accesului în locuință. De asemenea, în intervalul menționat, a fost transmisă o avertizare meteo (Cod Galben). În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate”, au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea.

You May Also Like