Ziua, în amiaza mare, un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost prins drogat la volanul unui autoturism. El a fost depistat ieri, 2 februarie a.c., în jurul orei 16.00, de polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Potrivit unul comunicat de presă al Poliției Vâlcea, în urma testării cu aparatul DrugTest, a rezultat o valoare pozitivă pentru T1C MDMA, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.