6 iulie 2021

AȚI VĂZUT-O? Femeie din Horezu, dispărută

Polițiștii vâlceni fac verificări pentru depistarea unei femei din orașul Horezu, plecată voluntar de la domiciliu în noaptea de 1 iulie a.c.

La data de 5 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că sora sa, POPESCU MARIANA,  domiciliată în orașul Horezu, născută la data de 05.01.1955, a plecat de acasă în noaptea de 1 iulie și nu s-a mai întors. 

Bărbatul a precizat că este posibil ca femeia să se deplaseze către municipiul Timișoara. 

Persoana în cauză are o înălțime de 1,65 m, greutate 55 de kilograme, păr tuns scurt, vopsit blond, nas drept, ochi căprui, gură mică. 

La momentul dispariției, femeia purta geacă de culoare bleumarin, o bluză albă, pantaloni tip bermude albi, un batic alb, iar în picioare pantofi sport albi.

Persoanele care dețin informații sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție!

You May Also Like