Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea aduce la cunoștința tuturor participanților la trafic că, în perioada 5-7 ianuarie 2025, vor fi impuse restricții de circulație pe Drumul Național 7, în județul Vâlcea, pentru anumite categorii de vehicule, conform reglementărilor stabilite de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.). Astfel, circulația vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone (cu excepția celor destinate transportului de persoane) va fi interzisă pe tronsonul DN 7, conform programului următor:
• Duminică, 5 ianuarie 2025: între orele 18.00 și 22.00;
• Luni, 6 ianuarie 2025: între orele 06.00 și 22.00;
• Marți, 7 ianuarie 2025: între orele 06.00 și 22.00.
„Aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura un trafic mai fluid și mai sigur, având în vedere afluxul crescut de vehicule caracteristic sărbătorilor de iarnă. Conducătorii auto care nu respectă restricțiile de circulație riscă sancțiuni contravenționale cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, conform Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor”, a anunțat IPJ Vâlcea.
Recomandări de la polițiști pentru participanții la trafic:
• Respectați cu strictețe restricțiile de circulație pentru a contribui la siguranța rutieră și la fluidizarea traficului;
• Planificați-vă deplasările având în vedere intervalele orare în care sunt impuse restricțiile.