Pozitiv la DrugTest. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a fost prins la Pitești la volanul unui autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.2 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
“În ziua de 05 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 33 de ani, din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe str. Calea Craiovei din municipiul Pitești, iar în urma testării cu aparatul DrugTest a rezulat că se afla sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii substanței” – precizează IPJ Argeș.