22 decembrie 2024

Beneficiarii Centrului Social Bujoreni, colindați înaintea Crăciunului. Preoții le-au adus daruri

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în contextul „Anului omagial, dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor”, preoți din cadrul Cercului Pastoral Bujoreni, al Protoieriei Călimănești, au desfășurat activități duhovnicești adresate beneficiarilor Centrului de bătrâni din comuna Bujoreni.

Îngrijirea bolnavilor şi curăţirea de păcate au fost accentuate încă din Vechiul Testament prin îndemnul de a cerceta pe bolnavi: „Nu te teme a cerceta pe bolnavi, că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea” (Ecclesiastul VII, 37).

Astfel, luând seama la cuvintele Sfintei Scripturi, miercuri, 18 decembrie 2024, a fost săvârșită beneficiarilor Centrului de bătrâni din comuna Bujoreni lucrarea videcătoare a Bisericii – Taina Sfântului Maslu, spre întărirea și vindecarea turpească și sufletească a beneficiarilor și a personalului medical.

La final, preoții slujitori au împărțit daruri, cuvinte de îmbărbătare și i-au colindat pe beneficiarii din cadrul Centrului social, vestind Nașterea Domnului și arătându-și atașamentul și dragostea față de cei aflați în suferință.

You May Also Like