Braconează fără jenă pe râul Olt, iar acum au ajuns să bage plasele monofilament şi în apele lacului Ostroveni (zis şi lacul Căcăcioasa), din Râmnicu Vâlcea. S-a întâmplat în noaptea de 28/29 aprilie 2017, în jurul orei 02.00, când patru pescari au fost prinşi de poliţişti pe strada Lacului din Râmnicu Vâlcea. Ei se aflau într-o dubiţă cu numărul de înmatriculare VL 07 YLS.
Iniţial, poliţiştii locali au observat o singură persoană în dubă, care s-a prefăcut că doarme. Numai că, oamenii legii nu s-au lăsat impresionaţi şi au percheziţionat vehiculul. Atunci, au observat că în dubă se mai aflau încă trei bărbaţi „somnoroşi”, dat şi o plasă monofilament de circa 2,5 metri pătraţi, o ţepuşă de lemn de aproximativ 3 metri, precum şi un bidon de plastic în care se aflau 5 kg de peşte.
Într-un final, bărbaţii au recunoscut că au prins peştele cu ajutorul plasei din balta de lângă Ştrand. Cei patru braconieri „somnambuli”, Fudulu Vasile – din Budeşti, Văcaru Daniel – din Budeşti, Paru Ion – din Budeşti şi Scărlătescu Andrei -din Galicea, au fost predaţi Poliţiei Municipiului pentru a continua cercetările.