Un individ în vârstă de 50 de ani, din Călimănești, a fost încătușat de polițiști după ce și-a amenințat și agresat sora și a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu emis pe numele său, ambele infracțiuni fiind comise în decurs de doar câteva ore. Bărbatul a fost prins de oamenii legii chiar în preajma locuinței surorii sale.
“La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 35 de ani, din orașul Călimănești, cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, aceasta ar fi fost amenințată și ulterior agresată fizic de către fratele ei. Polițiștii au intervenit pentru aplanarea stării conflictuale, pe numele bărbatului fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
Ulterior, în jurul orei 14.30, poliţiştii au fost sesizaţi că bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa şi ar fi intrat în curtea locuinţei femeii, fiind identificat în apropierea imobilului de către patrula de poliţie deplasată la faţa locului.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, bărbatul a fost reținut de către poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi în vederea luării unei măsuri legale” – precizează IPJ Vâlcea.
Foto ilustrativ