Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au atras atenția cu privire la riscurile la care se expun (și la care îi spun și pe alții!) persoanele care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Ideea de bază pe care au enunțat-o polițiștii este aceea că nu trebuie să conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice și/sau a substanțelor cu efect psihoactiv! Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
„Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale. Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile. Pentru șoferii care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!”, a anunțat IPJ Vâlcea.