15 august 2020

Creşte numărul amenzilor pentru nerespectarea măsurilor de prevenţie a COVID 19

În perioada 10 – 13 august a.c., având în vedere creșterea continuă a numărului persoanelor infectate cu noul virus SARS-COV-2, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au intensificat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii au continuat verificările în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean și polițiști locali, privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că au fost verificați agenții economici din centrele comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Vâlcea.

Au fost verificate 278 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport în comun fiind controlate 163 de mijloace de transport în comun.

Au fost legitimate și verificate peste 2000 de  persoane, iar ca urmare a nerespectării prevederilor Legii 55/2020 au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale cu o valoare de peste 20.000 de lei.

You May Also Like