20 aprilie 2021

CRIMĂ într-o comună din VÂLCEA

Crimă, am putea spune clasică, într-o comună din județul Vâlcea: alcool, conflict spontan, omor. S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, într-o locuință din comuna Sutești. Doi bărbați s-au întâlnit în casa unui amic la un pahar de băutură, iar după ce au consumat mai mult s-au luat la ceartă. De aici și până la crimă a fost un singur pas, ucigașul lovindu-și victima cu o bâtă în cap, lăsându-l lat la pământ într-o baltă de sânge.

“Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 18 aprilie 2021, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat (aflat în stare de reţinere) sub aspectul săvărşirii infracţiunii de omor.

În urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vălcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, in după-amiaza zilei de 16.04.2021,în timp ce se aflau în locuinţa unui martor din comuna Suteşti, jud. Vâlcea, pe fondul consumului de alcool, între victimă şi inculpat, ambii din comuna Suteşti, s-a iscat un conflict spontan, context în care inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu o scândură (bucată de lemn) în zona capului în urma căreia a rezultat decesul acesteia” – precizează Parchetul Vâlcea.

foto ilustrativ

You May Also Like