Un bărbat, care era dat dispărut încă din data de 25 septembrie 216, a fost găsit marţi, 22 noiembrie 2016. Însă, e mult spus că a fost găsit, pentru că oamenii legii au descoperit doar resturile cadavrului celui ce a fost Ivan Bernard Eugen – 31 de ani, din Râmnicu Vâlcea.
În cursul zilei de marţi, la căutări şi scotociri au participat peste 50 de persoane, printre care poliţişti de la SIC, BIC, Ordine Publică, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai Ocolului Silvic şi poliţişti de la Sibiu, însoţiţi de câini de urmă. După ore în şir de căutări, aceştia au găsit resturile cadavrului într-o pădure din punctul Buda – Ocnele Mari – pe valea unui pârâu. „Au fost găsite fragmentele osoase şi craniul, dar şi obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi telefonul mobil pe care persoana dispărută îl avea asupra ei. Aparţinătorii le-au recunoscut ca fiind ale acestuia” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâcea, Alina Teodorescu.