Frecvent, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea le fac “vizite” deținătorilor de arme din județ pentru a verifica modul în care aceștia respectă legislația în domeniu. La sfârșitul săptămânii trecute, oamenii legii au au acționat în Râmnicu Vâlcea, Băbeni, dar și în comunele Stoilești și Milcoiu, 6 persoane fiind controlate. Ca de obicei, au fost găsite o serie de nereguli.
“În urma verificărilor a fost depistat un bărbat de 59de ani, care a purtat asupra sa arma neletală deținută şi muniţia aferentă acesteia, înscrisă în certificatul de deţinător, deşi acesta nu avea dreptul decât de deţinere a armei la domiciliul înscris în cartea de identitate.
Față de bărbatul în cauză, polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
De asemenea, au fost ridicate în vederea cercetărilor o armă neletală, de autoapărare, precum și un număr de 11 bucăți muniție de cal.9 mm., aferentă acesteia” – informează Poliția Vâlcea.
foto ilustrativ