Un conflict spontan a avut loc la Shopping City Râmnicu Vâlcea, chiar în incinta mall-ului. S-a întâmplat azi, 10 octombrie 2021, în jurul orei 18.30, incidentul fiind anunțat prin 112. La fața locului au mers două echipaje ale Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, dar și o ambulanță SMURD.
Conflictul a avut loc între doi bărbați, iar, potrivit IPJ Vâlcea, “din primele verificări se pare că unul dintre aceștia l-ar fi lovit pe celălalt cu pumnul în zona feței”.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt, însă deocamdată nu se știe de la ce a pornit scandalul.