Un bărbat de 31 de ani, din Râmnicu Vâlcea, acuzat de înşelăciune, a fost arestat marţi, 1 august 2017, la solicitarea autorităţilor din Austria. Pe numele vâlceanului exista un mandat european de arestare în momentul în care a fost prins, încătuşat şi dus în arest de poliţiştii de la IPJ Vâlcea.
„Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune, cu un prejudiciu de 2.800 euro. Acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe langă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Argeș.
Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române” – precizează poliţiştii vâlceni.