Un tânăr de 28 de ani a fost pus sub control judiciar, el fiind principalul suspect în cazul sustragerii unui autoturism Ford din municipiul Râmnicu Vâlcea. S-a întâmplat în data de 23 februarie 2018, când bărbatul se afla ca musafir în casa proprietarului maşinii. La un moment dat, el a luat cheia de contact a autovehiculului şi a plecat la plimbare până la Băile Olăneşti, deşi nu avea permis de conducere. Acolo, tânărul a abandonat maşina şi a fugit.
„La data de 23 februarie a.c., polițiștii au reținut, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, un tânăr de 28 de ani, bănuit că ar fi sustras o mașină din Râmnicu Vâlcea, pe care ar fi condus-o până în orașul Băile Olănești, unde ar fi abandonat-o.
În fapt, la data de 23 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați de persoana vătămată, cu privire la faptul că i-a fost sustras autovehiculul din parcarea blocului în care locuiește.
Polițiștii au demarat imediat cercetările, constatând că în noaptea precedentă, persoana vătămată l-a avut drept musafir la domiciliu pe bărbatul de 28 de ani, iar acesta, la un moment dat, ar fi luat cheia de contact a mașinii, fără acordul proprietarului, deplasându-se cu autoturismul din municipiul Râmnicu Vâlcea până la Băile Olăneşti, unde l-ar fi abandonat. Tânărul nu deținea permis de conducere.
Față de persoana bănuită s-a luat la data de 23 februarie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt în scop de folosinţă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar la data de 24 februarie a.c., tânărul a fost pus sub control judiciar” – precizează IPJ Vâlcea.