Două autotrenuri au intrat în coliziune pe DN 64, la Râureni – Râmnicu Vâlcea. Accidentul rutier a avut loc în această seară de marți, 12 septembrie 2023, cauza producerii lui fiind, se pare, neasigurarea la schimbarea direcției de mers
În urma impactului, unul dintre TIR-urile implicate s-a răsturnat pe carosabil. Din fericire, nu sunt persoane încarcerate sau rănite, dar ISU Vâlcea anunță că există scurgeri de combustibil dintr-un rezervor. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de Descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea.
Un autotren transporta materiale de construcții (BCA), iar celălalt coletărie. La fața locului sunt și polițiștii rutieri.