Accident rutier pe DN 67, în localitatea Bunești, în această seară de luni, 24 iulie 2023, soldat cu rănirea a trei persoane.
Polițiștii rutieri ajunși la la fața locului au constatat că este vorba despre o coliziune între trei autoturisme, pe DN 67, unul dintre autovehicule fiind proiectat într-un stâlp.
În urma impactului a rezultat rănirea a 3 persoane, care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la producerea evenimentului rutier. La fața locului au intervenit și pompierii din cadrul ISU Vâlcea.
Traficul este blocat total, fiind deviat pe DJ 649 B, Govora- Pietrari.