Traficul rutier este blocat pe sensul Râmnicu Vâlcea – Sibiu în urma unui accident ce a avut loc în această dimineață pe DN 7 – Valea Oltului, la kilometrul 202, în zona Lotrișor.
Potrivit IPJ Vâlcea, șoferul unui TIR înmatriculat în Polonia, care circula spre Vâlcea, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pătruns pe sensul opus și a lovit alte două TIR-uri.
Din fericire, în urma impactului, nimeni nu a fost rănit, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.