UUP-DATE: o șaptea persoană a fost transportată la spital.
În această după amiază de duminică, 7 iulie 2024, pe șoseaua de centură a municipiului Ramnicu Vâlcea s-a produs un grav accident de circulație. Două autoturisme au intrat în coliziune pe Drumul Național 7. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a șase persoane, dintre care cinci rănite ușor si o persoană rănită grav, ulterior acestea fiind transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Traficul este blocat până la finalizarea intervenției, fiind deviat pe strada Calea lui Traian pentru sensul de mers Sibiu – Vâlcea și DJ 703F pentru Vâlcea – Sibiu.