Aflat într-o stare avansată de ebrietate, un tânăr de 22 de ani a provocat un accident rutier pe DN 7, în Râmnicu Vâlcea, în apropiere de Flamicom. Incidentul de circulație a avut loc în această dimineață de sâmbătă, 6 aprilie 2019, în jurul orei 05.10. Tânărul se afla la volanul unui Mercedes în momentul în care a pierdut controlul direcției de mers, într-o curbă la dreapta, a intrat pe sensul opus și a acorșat doua TIR-uri.
Din fericire, în urma impactului nu s-au înregistrat victime. Șoferul a ajuns însă pe mâinile polițiștilor, care l-au supus unui test cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,86 mg/l în aerul pur expirat. Tânărul s-a ales cu un dosar penal.
foto: Marius Tractări Popa