Neatenția a fost principala cauză a producerii unui accident rutier în municipiul Drăgășani, în cartierul Zlătărei. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, iar în urma evenimentului o femeie a fost transportată la Spitalul Municipal după ce a suferit răni ușoare.
Conform polițiștilor prezenți la fața locului, vinovată de producerea accidentului ar fi femeia de 35 de ani, din Drăgășani, care circula pe o bicicletă în momentul în care, într-o intersecție, nu s-a asigurat când a făcut un viraj la stânga și s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Slatina. În încercarea de a evita impactul, conducătorul auto a tras de volan, a ieșit în afara carosabilului și s-a izbit de un cap de pod.
Cele două persoane implicate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Așa cum spuneam, biciclista a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale.