Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 7, între Râmnicu Vâlcea și Pitești, pe raza comunei vâlcene Milcoiu. Din câte se pare, este vorba despre o coliziune între două autoturisme, iar unul dintre ele (un taxi) s-a răsturnat în afara carosabilului, în șanț.
Accidentul s-a produs, se pare, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în trafic.
Din fericire, în urma impactului, nicio persoană nu a fost rănită.
Deocamdată nu sunt probleme de trafic, urmând ca circulația să fie oprită în momentul în care se va scoate mașina din șanț.