Un pieton care mergea pe marginea străzii a fost rănit după ce o mașină, care intrase în coliziune cu o autoutilitară, a ricoșat și l-a lovit din plin. Accidentul rutier a avut loc azi, în jurul orei 12:00, pe raza comunei Păușești Măglași.
Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificări efectuate se pare că “ar fi vorba despre o coliziune între două autoturisme, în localitatea Păușești Măglași, în urma căreia unul dintre cele 2 autoturisme ar fi acroșat un pieton (femeie de 55 de ani, din Valea Cheii), care se afla în afara părții carosabile”.
Pietonul a fost rănit în urma impactului, fiind ulterior transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.