UPDATE: Din câte se pare, soferul autoturismului are 28 de ani si este din judetul Constanta, comuna Targusor. Pasagerii sunt toti barbati si au varste cuprinse 23 si 29 de ani. Toti pasagerii sunt din comuna Vaideeni.
Accident grav în comuna Vaideeni, în această dimineață de vineri, 5 octombrie 2018. Cinci persoane au fost transportate la spital, după ce s-au răsturnat cu mașina în afara carosabilului.
Conform IPJ Vâlcea, accidentul a avut loc pe DJ 665 și a fost implicată o singură mașină. Din primele verificări ale polițiștilor care au ajuns la fața locului, se pare că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, răsturnându-se în afara părții carosabile. Toate persoanele aflate în autoturism ar fi fost în stare de ebrietate.
Cele cinci victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, însă trebuie precizat că polițiștii nu au aflat încă cine a condus mașina, acest lucru urmând a se stabili în urma unor verificări amănunțite.