Un pieton în vârstă de 58 de ani a sfârșit tragic într-un accident rutier ce a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Drăgășani. Omul traversa strada neregulamentar, pe lângă bicicletă, în momentul în care a fost lovit din plin de un autoturism condus de un șofer de 48 de ani, din Drăgășani.
“Din primele date se pare că un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Drăgășani, în timp ce conducea un auto pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Drăgășani, ar fii acroșat un pieton în vârstă de 58 de ani care traversa strada. În urma impactului a rezultat decesul pietonului. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Traficul este blocat total” – anunță IPJ Vâlcea.