Accident mortal la Băile Olănești, azi, 29 ianuarie. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor, dar și polițiștii de la IPJ.
Forțele ajunse la fața locului au constatat că în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, care părăsise partea carosabilă și se afla răsturnat pe plafon, în curtea unei case. Șoferul autoturismului a fost găsit prins între fiarele mașinii și inconștient. El a fost scos de pompieri militari și predat în stare de inconștientă echipajului SAJ. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru el.
Cauza accidentului urmează a fi stabilită după ce polițiștii finalizează cercetările.
p