Un camion s-a răsturnat pe DN 7 – Dealul Negru, pe raza localității Milcoiu. S-a întâmplat în această după-amiază, pe sensul de mers Pitești – Râmnicu Vâlcea. Din primele informații, șoferul TIR-ului a fost rănit, el fiind însă conștient și cooperant. Potrivit ISU Vâlcea, camionul este încărcat cu glucoza.
“S-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Traficul este blocat pe o bandă de sens în urcare Arges – Valcea. Victima, șoferul camionului, a fost evaluată și preluată de către SMURD Vâlcea. A fost anunțat și Secția de Drumuri Naționale care a trimis un echipaj către locul accidentului. Sunt scurgeri de combustibil. Pompierii militari asigura masuri PSI” – precizează ISU Vâlcea.