UPDATE: Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 43 de ani, din Câmpulung, care conducea o autoutilitară pe DN 7, din direcția Vâlcea către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 65 de ani, din Pitești. Ulterior, în spatele autoturismului a intrat o altă autoutilitară, condusă, în același sens, de un bărbat de 31 de ani, din județul Ilfov. Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Accident rutier pe DN 7, pe sensul spre Râmnicu Vâlcea, pe raza localității Drăganu, județul Argeș. S-a întâmplat în jurul orei 11.00, iar în evenimentul de circulație au fost implicate un autocamion, o autoutilitară și un autoturism. În urma impactului, două persoane au fost rănite.
Două echipaje SMURD de prim ajutor calificat au preluat cele două victime, un bărbat și o femeie din autoturism, și le-au transportat la spital pentru investigați medicale amănunțite.
Traficul este blocat parțial!