Traficul este blocat pe DN 7, Valea Oltului, între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, din cauza unui accident rutier. Totul s-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe raza comunei Racovița, sat Tutulești, la kilometrul 220.
Accidentul ar fi avut loc în urma coliziunii dintre un microbuz fără pasageri și un autoturism, cauza fiind intrarea pe contrasens. În urma impactului, o femeie de 85 de ani a rămas prinsă între fiarele mașinii, fiind necesară intervenția celor de la Descarcerare. Victima a fost extrasă și transportată de urgență la spital.