Cadavru scos de pompieri din Râul Olănești, noaptea trecută, în jurul orei 23.00. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Vlădești, ce a fost dat dispărut de familie cu o zi în urmă. Potrivit anchetatorilor, la prima vedere nu prezintă urme de violență pe corp, însă cadavrul a fost preluat de Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.
“Echipa de căutare/salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați în data de 08.02.2023, la ora 23.00, pentru scoaterea unui bărbat decedat din apa râului Olănești. În urma identificării, s-a constatat că acesta avea vârsta de 55 de ani fiind găsit plutind, în albia râului Olănești. Acesta a fost adus la mal de către angajații ISU, după care a fost predat organelor abilitate, pentru continuarea cercetărilor și stabilirea împrejurărilor în care a avut loc decesul” – informează ISU Vâlcea.