Un bărbat a fost găsit mort în pârâul Govora, pe raza comunei Mihăeşti. Constantin P. era din Colonie Nuci (Râmnicu Vâlcea) şi era dat dispărut de circa trei zile. Azi, 25 aprilie 2020, în jurul orelor 16.30 – 17.00, cadavrul său a fost observat de un trecător în albia pârâului. După un apel pe 112, la faţa locului au ajuns poliţiştii, pompierii, ambulanţierii, dar şi primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu. Edilul şef a ajutat la identificarea bărbatului, aducând din Colonie Nuci câteva persoane care să-l recunoască.
„A fost găsit la graniţa cu Colonie Nuci şi din câte am înţeles era dispărut de câteva zile. Cei ce-l cunoşteau spun că obişnuia să strângă fier vechi din zona pârâului. Nu se ştie cauza morţii, dar eu spun că este imposibil să se fi înecat, pentru că apa este mică, are circa 20 de cm” – ne-a declarat primarul Bărzăgeanu, prezent la faţa locului.
Corpul neînsufleţit al bărbatului urmează să fie preluat de Medicină Legală, iar în urma necropsiei se va stabili cu exactitate cauza decesului.