Astăzi, 15 mai 2024, în jurul orei 17.00, polițiștii rutieri din Băbeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 677F (km 9 + 850 metri), soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că a avut loc o coliziune între o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, și un motociclu condus de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în comuna Șirineasa.
În urma impactului, a rezultat rănirea bărbatului de 57 de ani, el fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.