24 iulie 2023

FOTO. Două femei din Vâlcea au fost rănite într-un accident pe Valea Oltului – DN 7

Două vâlcence au ajuns la spital cu răni serioase după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier produs pe DN 7, km. 241+600m, în localitatea Lazaret.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii sibieni s-a stabilit că, în timp ce conducea o cisternă de transport ciment spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Argeș, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa, al cărui șofer, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Vâlcea, oprise înaintea unei treceri pentru pietoni pentru a acorda prioritate unor persoane care traversau drumul național.

În urma coliziunii a rezultat rănirea a două pasagere din autoturism, două femei în vârstă de 55 de ani (a suferit un traumatism costal), respectiv 63 de ani (a suferit un traumatism lombar), ambele din județul Vâlcea, care au fost transportate la spital conștiente.

Traficul se desfășoară îngreunat.

You May Also Like