18 mai 2024

FOTO: Liftul buclucaș! Patru persoane au rămas blocate

Seară cu peripeții pentru patru persoane! În această seară de 18 mai 2024, în jurul orei 22.30, pompierii vâlceni au intervenit pentru deblocarea/salvarea a patru persoane blocate în lift, într-un bloc situat pe strada Ion Creangă (cartierul Ostroveni) din Râmnicu Vâlcea. Din primele informații, o persoană manifesta simptome ale atacului de panică.

„Echipajele de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea au acționat cu promptitudine și profesionalism și, într-un timp foarte scurt, cele patru persoane au fost salvate. Nu a fost nevoie de acordarea asistenței medicale. Cele patru persoane au fost bucuroase la vederea pompierilor, mulțumindu-le pentru modul profesionist în care au intervenit”, a informat ISU Vâlcea în jurul orei 23.00.

You May Also Like