Un autovehicul s-a răsturnat în urmă cu puţin timp pe Valea Oltului, la kilometrul 206+900 de metri, între Brezoi şi Călimănești. Incidentul a avut loc în jurul orei 13.45, poliţiştii rutieri din Vâlcea ajungând la faţa locului şi oprind traficul pe un sens de mers, mai exact pe sensul Sibiu – Râmnicu Vâlcea.
În aceste momente, se circulă alternativ, pe un singur fir, iar conducătorii auto sunt sfătuiți să circule prudent și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.
Se estimează ca, în aproximativ 30-45 de minute, traficul să revină la normal.