25 ianuarie 2021

FOTO – Peste 5.000 de persoane legitimate în week-end în Vâlcea

În week-end polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 240 de societăți comerciale, 388 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 5.000 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 275 de sancțiuni contravenționale (231 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală, 41 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 3 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantinarea) valoarea sancțiunilor fiind de 17.750 de lei.

You May Also Like