13 iulie 2019

FOTO. Şofer din Vâlcea strivit în cabină, după un cumplit accident în Germania

Cristi A. este un tânăr de 31 de ani, din județul Vâlcea, care în aceste momente se zbate între viață și moarte după un accident cumplit în care a fost implicat în Germania. Accidentul a avut loc în seara zilei de 10 iulie 2019, in jurul orei 20.40, pe A8, între oraşele Merklingen şi Ulm din Germania.

Vâlceanul se afla la volanul unui camion și nu a observat la timp un TIR oprit pe autostradă, din cauza unui accident rutier, intrând în plin în partea din spate a remorcii.

Anunțați de eveniment, medicii și pompierii au alergat printre mașinile staționate în ambuteiaj pentru a-i acorda primul ajutor. L-au găsit în stare critică, strivit practic în cabină, fiind nevoiți să taie fiarele contorsionate pentru a-l scoate. La fața locului a fost chemat un elicoper, tânărul din Vâlcea fiind transportat la spital, acolo unde a fost operat de urgență la cap. Se pare că el va mai suferi și o operație la coloană, însă deocamdată medicii așteaptă să-și revină după prima intervenție.

You May Also Like