A fost săptămâna tragediilor în Vâlcea. În aproximativ 30 de ore, în comunele Frâncești, Stroești și Perișani și-au pierdut viața nu mai puțin de trei persoane, iar una a fost grav rănită după ce au fost surprinse sub tractoarele pe care le conduceau. Ultimul accident a avut loc ieri, 23 iulie 2022, în comuna Perișani, acolo unde doi bărbați au plecat cu un tractor să vadă un teren. Pe drum însă, în satul Surdoiu, conducătorul utilajului a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat, ambele persoane fiind prinse sub tractor.
Victimele au fost scoase de localnici până la sosirea salvatorilor de la ISU, SMURD și Ambulanța Vâlcea la locul incidentului. Din păcate, una dintre victime – un bărbat de 57 de ani – a fost găsit decedat. Cea de-a doua persoană (în vârstă de 54 de ani) a fost preluată în stare gravă de cadrele medicale, fiind solicitat un elicopter SMURD pentru a fi transportată de urgență la spital.