Un șofer în vârstă de 43 de ani, din județul Vâlcea, a murit în această dimineață la Arad. El conducerea un automarfar, încărcat cu autoturisme Dacia Duster, în momentul în care s-a răsturnat la coborârea de pe autostradă din zona Zădăreni. Bărbatul a rămas încarcerat între fiarele cabinei după ce a ajuns cu autotrenul pe marginea drumului, fiind descarcerat de pompieri și transportat în viață la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Din păcate, vâlceanul a murit la spital.
„În noaptea de 8 mai a.c., în jurul orei 00:30, pe breteaua de ieșire de pe autostrada A1, la km. 538, calea 1, a avut loc un accident rutier. Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 43 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce conducea un ansamblu rutier, care transporta autoturisme, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. (…) Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.