UPDATE: Incepand cu ora 12:25, interventia de la accidentul rutier se incheie . Politia nu confirma existenta unei a treia masini, neexistand indicii in acest sens. Raman la fata locului forte IPJ si mijloace pentru extractia autoturismului.
Accident grav noaptea trecută pe D.N 7 – Valea Oltului, la km 206+500 m, în zona Brezoi. Potrivit IPJ Vâlcea, şoferul argeşean al unei autoutilitare care transporta vehicule şi care se deplasa pe sensul de mers Sibiu – Vâlcea, pe fondul oboselii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a distrus parapetul din beton și s-a răsturnat în râul Olt, în partea stângă a direcției sale de deplasare. Atât conducătorul autoutilitarei, cât și pasagerul au fost transportați la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale. Se presupune că în accident ar mai fi fost implicate un autoturism care se afla în trafic, fiind căutat acum în râul Olt.
„Din cele 8 autoturisme care erau transportate de platformă au mai fost descoperite doar șașe, două dintre acestea ajugând în râul Olt. De asemenea, din discuțiile purtate cu martorii oculari, înainte să părăsească partea carosabilă , autoutilitara ar fi acroșat un alt autoturism ce circula din sensul opus, care la rândul lui ar fi ajuns în râul Olt. La fața locului, pompierii militari I.S.U. și scafandrii efectuează activități de căutare. Până în momentul de față a fost descoperit și scos doar un autoturism din cele căzute de pe platformă” – susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.