UPDATE: Șoferul are 20 de ani și este din comuna Galicea. El a foat testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină.
Un tânăr aflat la volanul unui BMW a provocat un accident rutier pe DN 64, la Râureni (în zona Școlii Râureni), în Râmnicu Vâlcea. S-a întâmplat în această seară de vineri, 13 ianuarie 2023, iar din primele informații, șoferul a pierdut controlul volanului, a rupt semaforul și a lovit din plin podul și gardul unei gospodării. Șoferul a scăpat cu răni ușoare, ca prin minune, pentru că o țeavă din gard a străpuns parbrizul. El a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a refuzat transportul la spital.
Localnicii s-au revoltat, în schimb. Oamenii sunt terorizați de numărul mare de accident petrecute în zonă și de faptul că sunt puși constant în pericol de anumiți șoferi teribiliști. Ei le cer polițiștilor să fie mult mai prezenți în zonă și să ia măsuri dure împotriva celor care încalcă regulile rutier și circulă agresiv.