Cătălin Nae era numele lui, iar vâlcenii îl ştiau ca pompierul erou, care în 2012 şi-a riscat viaţa şi a sărit, alături de fratele său şi un prieten, în apele Oltului pentru a salva o asistentă care încerca să se sinucidă. Din păcate, soarta nu a fost blândă cu acest tânăr salvator, el găsindu-şi sfârşitul într-un tragic accident de motocicletă. Cătălin era pompieri la ISU București-Ilfov, iar fratele său e pompieri la ISU Vâlcea.
Accidentul s-a întâmplat miercuri, 13 iunie 2018, în Bucureşti, pe Splaiul Independenței, în dreptul stației de metrou Petrache Poenaru, fiind vorba de o neacordare de prioritate, motociclistul intrând în viteză într-o mașină care întorcea pe drum. Impactul a fost, din păcate, fatal.
Vâlceanul Cătălin Nae făcea parte din clubul de motocicliști Black Helmet’s, aceştia anunţând pe Facebook că trupul neînsufleţit al pompierului „va fi depus între orele 13:30-17:30 la detasamentul de pompieri Grozăvești, acolo unde și-a desfășurat activitatea până în ultima zi. Apoi va fi transportat în localitatea Ioneşti, jud. Vâlcea, unde va fi înmormântat sâmbătă, în jurul orei 12:00”.