Trei tineri au murit carbonizați într-un cumplit accident ce a avut loc pe DN 1, în localitatea Gheghie, județul Bihor. În acest tragic eveniment rutier a fost implicat și un șofer de tir din comuna Mădulari, județul Vâlcea, care a reușit să se salveze în ultima clipă, sărind din cabina tirului cuprinsă de flăcări.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor a declarat pentru presa locală că accidentul s-a produs după ce şoferul unui BMW a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de autocamionul condus de șoferul din Vâlcea. Atât autoturismul, cât și cabina tirului au fost cuprinse de flăcări. Dacă vâlceanul a reușit să sară din cabină și să se salveze, cei trei tineri din BMW au murit carbonizați.
„Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Vadu Crişului, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Cluj-Oradea, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţiile de deplasare la condiţiile de drum, astfel, pe un carosabil umed a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune frontal cu un autotractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Mădulari, judeţul Vâlcea” – precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
sursă video: bihon.ro
sursă foto: www.alesdonline.ro