Şoferul unui autobuz ETA s-a urcat la volan într-o stare avansată de ebrietate şi a provocat un accident rutier în cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea, pe strada Nicolae Iorga. Incidentul a avut loc în această seară de vineri, 28 februarie 2020, iar, din fericire, în autobuz nu se aflau pasageri şi astfel nu au existat victime.
Potrivit IPJ Vâlcea, conducătorul a pierdut controlul volanului şi a lovit cel puţin două autoturisme care se aflau parcate pe marginea drumului.
Poliţiştii rutieri care au ajuns la faţa locului au constatat că şoferul avea o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool în aerul pur expirat. Omul abia se mai putea ţine pe picioare, oamenii legii fiind nevoiţi să îl ţină bine pentru a nu se prăbuşi. Conducătorul auto a fost dus la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice în stare de ebrietate.