Un TIR încărcat cu malț pentru bere s-a răsturnat în această dimineață de vineri, 28 mai 2021, pe DN 7 – Valea Oltului, la kilometrul 216+800 m, între Călinești și Cornet.
Din primele informații, se pare că ar fi vorba de o neadaptare a vitezei la condițiile de drum, TIR-ul răsturnându-se în afara carosabilului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Traficul nu este deocamdată afectat, însă va fi restricționat în momentul în care se va încerca scoaterea autocamionului din șanț.
VIDEO AICI: https://youtube.com/shorts/IcZ3KxDREj8?feature=share