Amendă 1.305 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Cu asta s-a ales Gigi Becali după ce a fost prins de polițiști conducând cu peste 100 km/h pe Drumul Național 7,în localitatea argeșeană Drăganu, între Râmnicu Vâlcea și Pitești.
Potrivit obervatornews.ro, incidentul a avut loc azi, 3 mai 2021, când polițiștii rutieri din cadrul poliției Argeș l-au oprit pe Gigi Becali în timpul unei razii. Patronul de la FCSB a fost prins de radar circulând cu 106 kilometri pe oră pe sensul spre județul Vâlcea. Gigi Becali se pare că se grăbea să ajungă la Vâlcea, la înmormântarea Părintelui Ieromonah Daniil de la Mănăstirea Frăsinei, care a murit sâmbătă.
sursă foto: sport.ro/ foto ilustrativ